Sa fim realisti: bebelusii petrec o multime de timp fara sa faca absolut nimic. Ei au nevoie de noi pentru tot, asa ca este destul de normal pentru noi parintii sa ne bucuram chiar si de cele mai mici realizari: isi tin capul singuri, se rasucesc de pe o parte pe cealalta, primul zambet, prima lingura de supa, prima iesire … exista multe “prima oara” si toate merita sarbatorite.
Cu toate acestea, printre cele mai interesante (si memorabile) etape importante ale vietii de parinte sunt primii pasi ai copilului.
Voi va amintiti primii pasi ai copilului vostru?
Poate suna ciudat, dar eu imi amintesc exact momentul cand am vazut-o pentru prima oara mergand.
Un Pas Mic pentru Omenire, Un Pas Mare pentru Parinti
Ilinca a mers singura dupa 1 an, cand s-a simtit gata, in ritm propriu, incepand cu un pas, apoi altul, sprijinindu-se de marginea canapelei, de un scaun, fotoliu, practic de tot ce era la indemana.
Bineinteles a fost intai perioada primelor deplasari in stil “Rambo”, care a durat asa de mult incat credeam ca toata viata va merge in 4 membre. In aceasta perioada de imitatie “mop” – facea zilnic menajul in locul meu a invatat sa descopere partea stanga si partea sa dreapta si mai ales sa le coordoneze.
Folosea carutul pe post de antemergator, se ridica de jos si il impingea inainte. Ce mandra era si cum ne arunca priviri in spate de genul: pot si singura, am descoperit un alt fel de a ma deplasa.
A urmat o perioada cand a inceput sa stea singura in picioare pentru cateva secunde, fara sa se miste. Incepea sa isi gaseasca echilibrul.
Si apoi s-a intamplat, intr-o zi oarecare, cand nu ma asteptam, nici nu mai retin data exacta, dar sigur am notat in cutia ei de amintiri. Astfel de cutii de vanzare gasiti aici.
Una dintre acele dimineti in care nu se intampla nimic, si, mai presus de toate, un moment in care numai la primii ei pasi nu ma gandeam.
Stateam la birou si cautam ceva pe internet, era suspect de liniste (parintii stiu ca e ceva suspect cand nu se aude nimic si ai un copil mic in casa). Intorcandu-ma spre ea , am vazut-o ca statea singura, fara sa se sustina de ceva, neatenta la mine si … facand primii ei pasi. Ce emotie!
Primul instinct a fost sa fug spre ea sa o prind daca cade. Am fost mandra, fericita, emotionata, putin suparata ca nu am surprins momentul filmat pentru eternitate, dar nu-i nimic ca mi-a ramas in memorie . Ura! Bebelusa a facut primii pasi. Era gata pentru drumul spre aventura !
Un pas mic pentru omenire dar un pas mare pentru noi parintii!
Nota de final: Primii pasi ai bebelusilor sunt extrem de importanti. Medicul de familie ne-a sfatuit sa alegem pantofi pentru bebelusi de calitate, astfel incat sa nu le fie deformat mersul in timp.
