Începând cu 25 noiembrie, de Sfânta Ecaterina, și până pe 6 ianuarie, Alsacia sărbătorește Crăciunul. Din 1570, în Strasbourg, se organizează Piața de Crăciun. Christkindelsmärik, adică “Piața copilului Iisus” a înlocuit, acum mai bine de 400 de ani, Târgul Sfântului Nicolae, ca urmare a influenței luptătorilor contra extravagantelor tradiții catolice de a închina totul în numele sfinților.Astăzi orașul este pur și simplu împânzit de astfel de piețe, care reușesc să întreacă așteptările și celui mai mofturos vizitator.

În 1988 centrul Strasbourgului a fost clasificat ca fiind monument UNESCO. A fost de altfel primul centru al unui oraş care a primit această onoare. Aşa că nu o spun doar eu aici sau doar cei care au ajuns în Strasbourg. Frumusețea centrului măcar, dacă nu frumusețea întregului oraş, e recunoscută şi apreciată.
De Crăciun cu atât mai mult, orașul se transformă. Nu există vitrină să nu fie decorată, nu există fațadă să nu fie luminată.
Mos Craciun va pleca din Alsace 🙂
Târgul principal este în Place Broglie, dar şi lângă catedrală, în Piaţa Castelului sau în Piaţa Austerlitz veţi întâlni locuri de care vă veţi îndrăgosti.
Dupa ce ne-am petrecut o zi parcurgand pas cu pas tot ceea ce are de oferit Strasbourgul in aceasta perioada, pot zice ca isi merita titulatura de Capitala Craciunului . Poate doar pentru Franta, sau poate pentru Europa.
Dar imi place sa cred ca anul acesta, Mos Craciun va pleca din Alsace 🙂
Mami Vali