Randuri si ganduri in parcare

 

Stau in parcare si imi astept fiul. Randuri si ganduri in parcare.

E la pregatire la engleza. Am hotarat sa faca acest lucru incet dar bine. Nu ne grabeste nimeni. O ora in fiecare saptamana si vocabularul lui e mai bogat cu 10 cuvinte. Pur si simplu in joaca. Profa e super blanda si I se citeste copilaria in priviri.

Si asa, stau linistita in parcare cu telefonul in mana. Am tendinta de a face slalom pe canalele de social media ca sa imi omor timpul. Dar in loc de a face asta ii scriu lui, fiului meu, nu o scrisoare, doar randuri.

“ Mai ai putin si faci 8 ani si sunt atat de mandra de tine, vad omuletul bun din tine si barbatul in devenire care vei fi. Ma uit in urma si ce calatorie frumoasa am avut pana acum… Sunt nerabdatoare sa vad continuarea.”

“Ma lupt cu un sentiment sacaitor de incertitudine si teama fata de lumea in care traim. Coincidenta sau nu, acest sentiment a luat nastere acum 8 ani. Aceasta nevoie coplesitoare de a proteja este ceva care probabil I se intampla fiecarui parinte. Persoana relaxata si fara griji care credeam ca sunt, a disparut cand ai aparut tu.”

“Vreau sa fii bun cu toata lumea, in special cu oamenii pe care nu ii cunosti inca. Este incredibil cati oameni puternici si influenti si-au insusit acest mod de a trai. Ia-o ca pe  Regula de Aur: Comportă-te cu ceilalți așa cum ai vrea să se comporte ei cu tine”.

“Azi noapte te-am privit dormind. Dupa 8 ani tot nu pot sa cred ca esti real si cred ca toata viata mea ma voi minuna. Orice s-ar intampla, voi fi langa tine”.

Si asa trece o ora de cand astept. Si uite-l venind cu o bomboana pe care a primit-o pentru ca a fost cuminte in timpul lectiei. Cat as mai vrea sa ma mai bucur pentru o bomboana.

 

By Anca

 

Lasă un răspuns