7 ani

Fiul meu are 7 ani.

Merge pe 8. Isi doreste sa creasca si incerc sa tin pasul cu transformarea lui din baietel in baiat mare. Dar o parte din mine este trista. Cred ca motivul este ca niciodata nu o sa se mai intalneasca cu varsta de 7 ani. …“7 ani de acasa’’.

7 este cand persoana din interiorul copilasului incepe sa apara, cu personalitate cu tot. 7 este cand iti povesteste filmul de desene animate intr-un timp mai lung decat a durat la cinema. 7 este cand iti spune glume de genul “Mami, stii care e diferenta intre un porc si rama? Iar eu ma prefac mirata si tot el raspunde : Porcul rama dar rama nu porc” si radem amandoi, eu mai mult de mimica lui.

Ieri am fost in Gradina Botanica. Am luat doua paini cu noi si am aruncat bucatele la ratele din helesteul gradinii. Am vazut chiar si o broscuta testoasa. Ne-am inchipuit ca pescuim si ca pestii vin la un bat cu o bucata de paine infipta in varf. ‘’Azi a  fost super mami”…si pentru mine la fel…

As vrea sa conserv si sa pastrez astfel de clipe. Da, am facut filmulete si poze pe telefon si da, scriu acum despre ele. Dar nu le mai putem simti la fel din nou. Un moment minunat de acum devine in viitor o amintire.

A fi parinte inseamna a pierde copilul care tocmai a fost si a castiga pe cel care devine. Nu am simtit niciodata cum trece timpul inainte de a fi mama, dar acum il aud cum ticaie tot timpul.

Simt ca exista o asemenea presiune pusa pe copii ca sa creasca mai repede incat ma simt bine ca lui D inca ii place sa se uite la povesti de Andersen, la Toy Story sau sa ii citesc din carti cu poze.

Nu am nici mai mica indoiala ca este cel mai minunat si senzational baietel din lumea intreaga. Ma surprinde mereu si pare sa aiba un spirit de gentleman imprimat adanc in AND-ul lui care ma face sa fiu si mai mandra de el.

Sunt sigura ca la 8 ani va fi la fel de extraordinar ca si la 7.

Presupun ca tristetea mea vine din faptul ca se apropie de lumea adultilor si lumea asta nu este asa cum mi-as dori sa fie. Ca adult poti juca rolul unui Dumnezeu. Poti sa editezi lumea in care traim si sa o prezinti copilului dupa bunul tau plac.

Lumea in ochii lui D, este una in care Mos Craciun vegheaza tot anul ca sa verifice cine a fost cuminte si cine a fost obraznic. Este una in care cele mai evidente optiuni de cariere sunt de erou zburator sau pur si simplu de EROU. Este una in care toata lumea spune “ te rog’’ si da bani sau mancare la oamenii care stau la usa magazinului cersind. Este o lume in care totul – dinozauri, piramidele din Egipt ale faraonilor, uscatoarele de maini din toaletele molurilor sunt o sursa de intrebari infinite.

Este rolul parintelui sa pregateasca copilul pentru a deveni adult sau sa il pastreze cat de mult poate intr-o lume editata frumos?

Traim intr-o epoca complicata in care copii care se confrunta cu Facebook, iphone, smart-phone, jocuri video, ies din copilarie prea repede.

Asa cum spunea John Lennon intr-un interviu : “Mama intotdeauna imi spunea ca fericirea este cheia vietii. Cand am mers la scoala m-au intrebat ce vreau sa fiu cand o sa fiu mare. Am scris “fericit’’. Au spus ca nu am inteles sarcina. Am raspuns ca ei nu inteleg viata.

Spar ca D sa isi pastreze suficient din sinele de 7 ani, pentru a-si da seama ca orice misiune care nu are ca scop fericirea lui sau a celor din jurul lui, nu merita luata in seama.

Lasă un răspuns